Tata ...

Și plânge Pământul odată cu mine

Și Luna-l îngână și ea

Mi-e sufletul tot sfâșiat de suspine

Că n-am cui mai spune "tata"...

Durerea e vie și zace mocnită

Erupe când cade ploaia

Pe ochi, pe obraz, peste flori și morminte

Mai grea decât fulgii de nea ...

Urăsc c-ai plecat, c-au rămas necuvinte,

Urăsc că te-ai dus fără-ntors

Și plâng nesecat trecând printre morminte

Cu capul și ochii în jos!