Tata ...
Și plânge Pământul odată cu mine Și Luna-l îngână și ea Mi-e sufletul tot sfâșiat de suspine Că n-am cui mai spune "tata"... Durerea e vie și zace mocnită Erupe când cade ploaia Pe ochi, pe obraz, peste flori și morminte Mai grea decât fulgii de nea ... Urăsc c-ai plecat, c-au rămas necuvinte, Urăsc că te-ai dus fără-ntors Și plâng nesecat trecând printre morminte Cu capul și ochii în jos!