Flower of the moon ...

Curg lacrimi peste lume, Cad flori peste morminte, Vântul adie-n frunze, Tu... mă săruți cuminte. E frig, plouă și tună. În suflet mi-e furtună! Tu mi-ai fugit din gânduri Cad flori peste pământuri ... Curg lacrimi peste suflet, Cad frunze printre rânduri Afară-i numai vuiet Căci nu-mi mai ești în gânduri!

Plouă oare?! E furtună sau doar lacrimi peste suflet? Supărarea mă străpunge, Mă apasă ca un tunet ... Lacrimi! Lacrimi, flori și ploaie. Soarele a dispărut! Chiar și stâncile se-nmoaie! Tu, ai sufletul de lut?! Mă întreb: ce simți tu, oare? Asta mă întreb mereu Și singura dezlegare E că ești un fariseu!

Dacă aș putea, Să te ating cu mâna mea mică și fierbinte, Poate că te-aș mângâia, Cu o rugăminte: IUBEȘTE-MĂ! Și dacă ai vrea, Să-ți întorci privirea Poate că aș lăcrima Și te-aș implora: ALINTĂ-MĂ! Însă de-ai pleca, Inima mi-ar sîngera, Sufletul mi-aș sfâșia Dar eu iară te-aș ruga: NU MĂ ALUNGA!

Vorbim de sensuri, de cuvinte. Sentimentele sunt nelalocul lor în această lume. Sentimentele sunt doar refuzate, impuse de alții, Sentimentele nu mai sunt  ale noastre. Sentimentele nu mai au sens, sunt niște simple cuvinte, Vorbe goale depuse la altarul celei ce s-a numit cândva ... IUBIRE!